In SUA guvernul nu poate sa imprumute bani peste o limita de indatorare votata de congres. Limita aceasta are rolul sa taie pofta guvernului de a impovara poporul cu datorii si sa previna ca in caz ca la putere sus de tot ajunge un nebun, sa nu se aleaga praful de tara. Deci, dupa ce se imprumuta la maxim, guvernul trebuie sa convinga pe congresmeni ca are nevoie ca aceasta limita sa fie marita pentru a se putea imprumuta si mai mult.

In anii crizei 2008 si 2009 limita a fost marita de cate doua ori pentru a permite pomparea de bani in sistemul bancar care altfel ar fi falimentat. Desi pentru moment bancile au fost salvate, deoarece economia nu si-a revenit cum au sperat guvernantii, veniturile la buget au scazut. Datoria creste, prin urmare si dobanzile si procentul de indatorare raportat la PIB. Astfel pentru a putea sa-si rostogoloeasca datoriile, guvernul este nevoit sa se crediteze din ce in ce mai mult. La ultima marire a limitei, de exemplu, aceasta a fost facuta cu 1900 miliarde, mai mult decat anterioarele trei incrementari cumulate, ceea ce denota setea de bani si accelerarea vitezei tiparnitei. De data aceasta insa, finantele solicita “doar” 335 miliarde.

In cazul in care limita nu va fi marita, SUA ar putea intra in incapacitate de plata a datoriei publice. Peter Schiff considera insa ca guvernul ar trebui sa reduca cheltuielile drastic ca sa nu mai fie nevoie de cresterea limitei de indatorare. Totodata, Schiff intreaba cum de recunoaste Geithner ca daca nu se va mari limita SUA vor intra in faliment? Nu inseamna asta indirect recunoasterea faptului ca bonurile de trezorerie americane au la baza o schema ponzi (caritas)?